THE RAINBOW SCRIBE ORIGINAL SITE

Friday, October 4, 2019

RO -- Hilarion Connection - octombrie 2019



Hilarion Connection - octombrie 2019

Preaiubiților,

Eu vin pe aripile iubirii!  Lumina cosmica cristică pătrunde în atmosfera din jurul planetei. A avut loc o aliniere a oamenilor cu gânduri similare și a energiilor lor, care au inițiat prin intenția lor, un nou început pentru oamenii Pământului și pentru toate nivelele sale de viață. În unitate cu tărâmurile galactice, această nouă cale a fost avansată în ceremonie sacră și a fost esențială în resetarea planului divin original pentru Pământ, pentru oamenii săi și pentru toate regnurile sale care împărtășesc bucuria vieții împreună pe această planetă. Foarte bine!  Suntem precum Unul în această activitate.

Vor avea loc și alte ceremonii similare în următoarele săptămâni și luni pentru a „cimenta” și ancora acest nou model.  Există mulți oameni în întreaga lume care vor participa la ceremonii, meditații și ritualuri cu care rezonează la nivel personal, care mențin un spațiu sacru pentru a face ca tot ceea ce fac să se ancoreze în modul de viață sacru și sfânt.  Sărbătoriți acest moment din istoria Pământului, deoarece este o ocazie istorică!  Locuitorii Pământului și-au manifestat dorința și au participat la alegerea unui nou început al unui nou mod de viață, mai luminat!

Noi, din tărâmurile maeștrilor înălțați suntem foarte mulțumiți de această colaborare între oamenii de pe Pământ și comunitatea galactică. Acum ar fi potrivit ca activitățile persistente și întăritoare ale Lucrătorilor de Lumină din lume să continue să ancoreze solid aceste energii puternice și speciale din 28 septembrie, care au fost inițiate într-un efort concentrat, luminat, sacru și iubitor în numele întregii vieți de pe Pământ.  Fie să continue să fie așa și această mișcare să crească exponențial în lunile următoare!  Bucuria abundă pe planurile superioare ale existenței și toate inimile sunt pline de speranță!

Fie ca toți oamenii din toate categoriile sociale să ia parte la astfel de eforturi pentru a lucra la viitorul pe care și-l doresc - deoarece în tărâmurile eterice este văzută ca un vot trecerea la acest nou mod de a trăi armonios în noua realitate a Pământului. O realitate în care toată lumea își asumă responsabilitatea de a fi auto-disciplinat și deschis la eforturi co-creative împreună cu ceilalți, pentru cel mai mare bine al tuturor. Este atât de bine să vedem din ce în ce mai mulți oameni renunțând la instrumentele constante de distragere pentru a-și concentra atenția și intenția personală de a participa în acest timp special de oportunitate cosmică din tărâmul Divinului.

Vă rugăm să aveți răbdare, deoarece corpul vostru fizic acceptă mai mult din Lumina superioară, și stârnește lucrurile în corpul vostru în punctele sale slabe.  Marele aflux de lumină infinită care vine acum va face mai ușoară vindecarea și odată ce începe vindecarea, se va manifesta foarte repede în experiența voastră umană.  Acesta este un proces de transformare și veți vedea și veți experimenta reînnoirea sănătății și vitalitatea, puterea, claritatea și energia în sistemul corpului vostru uman.  Aveți încredere în energiile care vin acum, deoarece acestea aduc salturi uriașe în conștiință și miracolele pe care le-ați intenționat să le faceți. Totul e bine.  Totul este perfect!

Până luna viitoare ...

EU SUNT Hilarion


© Marlene Swetlishoff Tsutama

Toate drepturile rezervate autorului / scribului
și www.therainbowscribe.com. Copierea și traducerea acestui articol se efectuează numai prin traducătorii autorizați de autor. Cu toate acestea, link-ul live cu acest articol poate fi împărtășit altor persoane, precum și link-ul oficial furnizat de Newsletter. Nu este permisă realizarea de videoclipuri în altă limbă.

http://www.therainbowscribe.com

 Traducere: Eliza Fati 


No comments:

Post a Comment