THE RAINBOW SCRIBE ORIGINAL SITE

Friday, July 6, 2018

Romîna -- Hilarion-Mesajul lunii iulie 2018




Hilarion-Mesajul lunii iulie 2018

Preaiubiților,
Eu vin pe aripile iubirii! Lumea în care trăiți continuă să experimenteze momente și evenimente importante. Fiecare persoană și ființă de pe această planetă trăiesc acest lucru în felul lor unic. Modul în care aceste evenimente sunt experimentate depinde de calea evolutivă pe care fiecare persoană a ales-o. Nu există nici o cale corectă sau greșită, ci doar îndrumarea interioară care vine prin fiecare. Pentru aceia dintre voi care au făcut această lucrare timp de mai multe decenii, calea din fața voastră vi se deschide în cele mai încântătoare moduri - plină de grație, ușurință și cunoaștere interioară. Unii dintre voi continuă să curețe și să purifice vechea energie din vechea paradigmă iar acest lucru, bineînțeles, este necesar, pentru că nu se poate trece la un nivel dimensional mai înalt până când persoana este complet purificată și curățată de energiile vechii paradigme.
Pe măsură ce continuă curățarea și purificarea , nu vă lăsați descurajați ci păstrați-vă credința în Lumină, știind că sunteți o ființă a Luminii și că purtați iubirea divinității în inima voastră. Această cunoaștere interioară ajunge mult mai departe decât vă puteți imagina. Scânteia Divină din fiecare inimă umană este acum aprinsă și este o priveliște minunată de văzut! Noi cei din tărâmurile înalte am lucrat neâncetat pentru acest moment. Observăm cu mare recunoștință și încântare cum se întâmplă acest lucru. Oamenii permit bunătății lor interioare să iasă la suprafață astfel încât să fie clar vizibilă pentru ceilalți din jurul lor. Toată lumea vrea să trăiască în pace și în armonie unul cu celălalt.
Pe măsură ce mai mulți oameni renunță la vechile energii din vechea paradigmă, tot mai multă Lumină umple întregul lor câmp auric iar această activitate se alătură altora cu aceeași mentalitate, gândire, intenții și scopuri asemănătoare și devine din ce în ce mai strălucitoare răspândindu-se și pe orizontală și pe verticală. Există multe fațete ale Planului Divin care operează în acest moment. Calea înaintea voastră este un teritoriu neexplorat și există sentimentul că nu puteți să vă împământați în nimic tangibil, într-o realitate care se simte solidă și reală ,dar acest sentiment va trece cu timpul. Cel mai important lucru pe care fiecare Lucrător al Luminii trebuie să-l aibă în minte este importanța acceptării, întrupării și integrării depline a aspectelor mai rafinate, ale sinelui înalt și sinelui Christic sfânt.
Fiecare dintre voi este mai mult decât pregătit să facă acest lucru în noua realitate a Pământului. Este încurajator pentru Familia de Lumină din tărâmurile înalte să vadă tot mai multi oameni trezindu-se și care încep să înțeleagă marea enormitate a ceea ce se întâmplă pe planeta lor si în propria lor ființă în acest moment. Este memorabil!Împărtășirea sentimentelor de bucurie, fericire și exaltare cu ceilalți este calea de urmat. Aceste sentimente radiază Lumină iar Lumina multiplică Lumina și acest lucru afectează pe toată lumea și tot ceea ce există pe planetă și răsună în univers. Așa că vă spunem: lăsați-vă lumina să strălucească, să strălucească, să strălucească! Cei care văd și discern această Lumină încep să vadă și să recunoască propria lor Lumină interioară și, astfel, planeta strălucește și întregul cosmos se extinde exponențial!
Pe măsură ce inspirați posibilitățile și potențialele care nu au fost încă realizate, amintiți-vă că tot ceea ce doriți este posibil. Pe măsură ce continuați să vă ușurați sarcina eliberând toate energiile vechii paradigme, veți continua să urcați în energiile mai fine și mai rafinate ale noii realități a Pământului. Acest lucru este deja la îndemâna voastră. Revendicați încheierea ciclului cu vechea realitate și zburați mai sus în zonele înalte, explorați acest loc dincolo de timp și veți vedea viața din acest punct de vedere pentru a discerne darurile pe care le-ați adus în calitate de Divinitate în această nouă lume în continuă expansiune!
Până luna viitoare ...

Eu Sunt Hilarion


 © Marlene Swetlishoff Tsu tama
 Toate drepturile rezervate autorului / scribului și www.therainbowscribe.com. Copierea și traducerea acestui articol se efectuează numai prin traducătorii autorizați de autor. Cu toate acestea, link-ul live cu acest articol poate fi împărtășit altor persoane, precum și link-ul oficial furnizat de Newsletter. Nu este permisă realizarea de videoclipuri în altă limbă.
 Traducere : Eliza Fati 


No comments:

Post a Comment