THE RAINBOW SCRIBE ORIGINAL SITE

Saturday, December 2, 2017

Romîna -- Hilarion-Mesajul lunii decembrie 2017


Hilarion-Mesajul lunii decembrie 2017

Salutări preaiubiților,

Eu vin pe aripile iubirii! Există multe lucruri care se schimbă pe planeta voastră și în conștiința tuturor oamenilor încarnați în acest moment. Lumina devine din ce în ce mai puternică și aduce energia iubirii cu ea pentru că cele două sunt interconectate - acolo unde există Lumină există iubire. Această energie de frecvență mai înaltă generează schimbări mari în fiecare inimă umană și în fiziologia umană. Totul se recalibrează, desigur, acest lucru nu se va întâmpla instantaneu, căci dacă s-ar întâmpla , fiziologia umană ar fi "prăjită", așa cum o spune cuvântul în limba pământească.

Ar fi prea mult pentru corpul și conștiința umană să reziste, deci totul se întâmplă într-un mod natural, blând, pentru că s-a hotărât ca toată omenirea să facă parte din această mișcare, astfel încât toți să poată ascensiona împreună cu planeta lor atunci când este timpul potrivit. Pentru ca acest lucru să se întâmple, umanitatea în ansamblu ei trebuie să fie purificată de orice negativitate, de toate locurile întunecate din ființele lor care au nevoie de curățare și purificare. Este un proces obositor, știm, dar este unul care trebuie să aibă loc. Există multe suflete care au ales să plece înainte de înălțarea planetei și a oamenilor ei. Aceasta este o parte a planului lor iar asta nu înseamnă că au pierdut ocazia de a avansa în evoluția lor spirituală.


Poate că aceste ființe nu trebuiau să treacă prin experiențele ascensiunii într-o manieră mai directă și astfel părăsesc Pământul în aceste vremuri. Totul este așa cum ar trebui să fie și este o completare naturală a întrupării lor, care se produce și se face cu o mai mare iubire și asistență decât era disponibilă pentru suflete înainte. Fiecare suflet care părăsește această planetă este înconjurat de miriade de ființe de lumină care îi ajută să-și găsească drumul spre cealaltă parte iar acest văl se subțiază cu fiecare zi care trece, astfel încât comunicarea dintre cele două lumi să devină tot mai ușoară pe măsură ce timpul trece.

Fiecare suflet individual este asistat și ajutat și este bine îngrijit. Nu este nevoie de îngrijorare sau preocupare, să fiți siguri că ceilalți au făcut tranziția de partea cealaltă, să fiți asigurați că totul este bine în experiența lor și în noua lor realitate. Totul este așa cum ar trebui să fie. Fiecare suflet individual care a părăsit planul pământesc al existenței este adus rapid la conștiința deplină, astfel încât să poată urmări, observa, învăța, să fie o parte din proces și să fie de ajutor, pe măsură ce Pământul și locuitorii săi intră în procesul de ascensiune. Este o oportunitate foarte importantă atât pentru observatori, cât și pentru cei care au experiența directă pe nivelului material al existenței.


Această experiență este văzută ca o oportunitate stelară de către toți cei implicați! Pentru cei din cealaltă parte care se uită, experiența va fi văzută ca una victorioasă pentru toți cei implicați, atât cei neîntrupați cât și pentru cei întrupați. Pentru că, așa cum știți, ceea ce se întâmplă pentru un suflet se întâmplă pentru toate sufletele, fiecare câștigă din experiență. Există multe care vor fi obținute din acest proces pentru toți cei implicați. Orice catastrofe pământești aparente sunt privite din perspectiva superioară ca o experiență pe care fiecare suflet o alege pentru valoarea intrinsecă pe care o aduce. Trebuie să fie înțeles de întreaga omenire că acesta este un moment de oportunități fără precedent, potențiale magice și potențiale posibilități care vor manifesta Raiul pe Pământ ,la care toți au muncit pentru multe vieți.


Multe ființe din tărâmurile interioare ale realității continuă să se adune, pe măsură ce evenimentele de pe și din interiorul planetei continuă să se desfășoare. Acest proces implică, de asemenea, ființele nevăzute care au făcut întotdeauna parte din căile evolutive de pe această planetă. Multe persoane invizibile pentru ființele umane care au lucrat neîncetat să aducă planeta și locuitorii ei în această etapă au de asemenea o miză în procesul de ascensiune. Ele sunt direct implicate în reînnoirea planetei pe toate nivelurile, pe măsură ce au loc schimbările. Prin urmare, este important ca omenirea să vadă aceste ființe cu reverență, recunoștință profundă și apreciere pentru rolul lor și pentru a fi parte din tot ceea ce se întâmplă.

Până luna viitoare ...

Eu sunt Hilarion

Friday, December 1, 2017

Conexão com Hilarion: Atualização de Dezembro 2017


Conexão com Hilarion:  Atualização de Dezembro 2017


Amados,

Eu venho nas asas do Amor!
Existem muitas coisas que estão mudando sobre o planeta de vocês e no interior das consciências de todos os humanos que estão encarnados nestes tempos. A Luz cresce sempre e com mais força, e neste contexto traz a energia do amor com ela, porque as duas estão interconectadas:- Onde existe Luz, existe Amor. Esta energia de frequência mais elevada está criando mudanças maiores, no interior de cada coração humano e na fisiologia humana.  Tudo está sendo recalibrado. É claro que isto não é algo que irá acontecer de modo instantâneo, pois se acontecesse instantaneamente, em uma linguagem da Terra a fisiologia humana seria “fritada”.


Este processo seria demais, para que a consciência e corpo humano pudessem suportar. Assim, por isto é que tudo está acontecendo por um caminho gentil e natural, já que foi decidido que toda a humanidade iria fazer parte deste movimento de modo que todos pudessem ascensionar com o planeta de vocês quando fosse o tempo certo. Para que isto aconteça, a humanidade como um todo precisa ser purgada, de toda negatividade, de todos os lugares escuros no interior de seus seres que ainda necessitem ser limpos, clareados e purificados. Este é um processo tedioso, nós sabemos, mas é um processo que precisa acontecer. Existem muitas almas que escolheram ir embora, antes que aconteça a ascensão do planeta e de seu povo. Isto faz parte de plano delas e isto não quer dizer que elas perderam a oportunidade de avançar no processo de evolução espiritual delas.

Talvez, estes seres não necessitem vivenciar as experiências da ascensão, de uma maneira mais direta, e assim eles deixam a Terra durante estes tempos. Tudo está acontecendo como deveria ser. E está acontecendo uma finalização natural da encarnação deles. Este processo está sendo feito com um amor e assistência maiores do que antes já esteve disponível para as almas. Cada alma como entidade que está deixando este planeta está sendo circundada por miríades de seres de Luz que ajudam estas almas a encontrar o caminho delas para o outro lado. E este véu está afinando com o passar de cada um dos dias, de modo que a comunicação entre os dois mundos está se tornando cada vez mais fácil, à medida que o tempo marcha para adiante.

Cada alma individual está sendo assistida, ajudada e depois muito bem olhada. Não há necessidade de preocupação ou angústia: tenham a certeza que elas conseguiram chegar bem ao outro lado. Tenham a certeza que tudo está bem, no que tange à experiência delas nesta nova realidade.  Tudo está como deveria estar.

Cada alma que de modo individual deixou o plano da existência da Terra está rapidamente sendo levada para sua plena e total conscientização, de modo que ela possa olhar, observar, aprender, fazer parte e ser assistida, à medida que a Terra e seus habitantes entram no processo da ascensão.
Esta é uma oportunidade emponderadora para ambos observadores, e para aqueles que estão tendo uma experiência direta em nível da existência material.

Esta experiência é vista como sendo uma oportunidade estelar por todos aqueles que estão envolvidos! Para aqueles que estão do lado do véu que estão olhando a experiência, ela irá ser vista, como sendo vitoriosa para todos os envolvidos, ambos os desencarnados e encarnados. Pois, como vocês sabem, o que acontece para uma alma acontece para todas as almas, todos ganham com a experiência. Existe muito que irá ser ganho, a partir deste processo para todos os envolvidos.

Quaisquer aparentes catástrofes da Terra são vistas a partir de uma perspectiva mais elevada, como sendo uma experiência que foi escolhida por cada alma pelo seu valor intrínseco que isto traz. Isto deve ser entendido por toda a humanidade como sendo um tempo de oportunidades sem precedentes, com potenciais mágicos e possibilidades potentes que irão trazer o Céu para a Terra, para todos aqueles que trabalharam por muitas vidas para terminarem com êxito.

Os muitos seres dos reinos internos da realidade continuam a se reunir, à medida que os eventos acima e no interior do planeta continuam a se desvelar. Este processo também envolve os seres invisíveis que sempre fizeram parte do caminho da evolução deste planeta.

Muitos seres invisíveis aos olhos humanos estiveram trabalhando incessantemente para conduzirem o planeta e os seus habitantes para este estágio. Estes seres invisíveis, também, deram suporte importante ao processo de ascensão. Eles estão envolvidos diretamente com a renovação do planeta em cada um dos níveis, à medida que as mudanças acontecem.

Assim sendo: é importante que a humanidade veja estes seres com reverencia, profunda gratidão e apreciação por suas funções e porque fizerem parte de tudo que está acontecendo.

Até o mês que vem...

EU SOU Hilarion

Nederlands -- Hilarion – december 2017


Hilarion – december 2017


Geliefden,

Ik kom op de vleugels van liefde! Er is veel aan 't veranderen op jullie planeet en in het bewustzijn van alle mensen die op dit moment geïncarneerd zijn. Licht wordt steeds sterker en brengt de energie van liefde mee, want de twee zijn met elkaar verbonden - waar er Licht is, is er liefde. Deze energie van hogere frequentie creëert grote veranderingen in elk mensenhart en in hun menselijke fysiologie. Alles is bezig met hercalibreren [wordt opnieuw geijkt]. Dit is natuurlijk niet iets dat ogenblikkelijk zal gebeuren, want als het onmiddellijk zou gebeuren, zou de menselijke fysiologie 'gaar' zijn [totaal uitgeput] zoals de term is in aardse taal.

Het zou teveel zijn voor het menselijk lichaam en het menselijk bewustzijn om te doorstaan, dus daarom gebeurt alles op een zachte natuurlijke manier, want er werd besloten dat de hele mensheid deel zou uitmaken van deze beweging, zodat iedereen met zijn planeet zou kunnen ascenderen als de tijd rijp is. Om dit te laten gebeuren, moet de mensheid als geheel worden ontdaan van alle negativiteit, van alle donkere plaatsen in hun wezen die nodig gereinigd, opgeruimd en gezuiverd moeten worden. Het is een moeizaam proces, we weten het, maar het is er een dat moet plaatsvinden. Er zijn veel zielen die ervoor gekozen hebben om te vertrekken vóór de ascensie van de planeet en haar mensen plaatsvindt. Dit is onderdeel van hun plan en het betekent niet dat ze de kans hebben verloren om vooruitgang te boeken in hun spirituele evolutie.

Misschien hoefden deze wezens niet op een meer directe manier door de ervaringen van ascensie te gaan en dus verlaten ze de Aarde gedurende deze tijden. Alles is zoals het zou moeten zijn en het is een natuurlijke voltooiing van hun incarnatie die plaatsvindt en het gebeurt met grotere liefde en hulp dan voorheen beschikbaar was voor zielen. Elke entiteitenziel die deze planeet verlaat, is omringd door ontelbare Lichtwezens, die hen helpen hun weg naar de andere kant te vinden en deze sluier wordt dunner met elke dag die voorbijgaat, zodat communicatie tussen de twee werelden gemakkelijker en gemakkelijker wordt naarmate de tijd voortschrijdt.

Elke individuele ziel wordt bijgestaan en geholpen en goed verzorgd. Je hoeft je geen zorgen te maken, je hoeft niet bezorgd te zijn, je kunt er zeker van zijn dat ze de andere kant hebben bereikt, je kunt er zeker van zijn dat alles goed verloopt in hun ervaring en in hun nieuwe realiteit. Alles is zoals het hoort. Elke individuele ziel die het aardse bestaansniveau heeft verlaten, wordt snel tot volledig bewustzijn gebracht zodat ze kunnen kijken, observeren, leren, deel kunnen uitmaken van en kunnen helpen wanneer de Aarde en haar bewoners het ascensieproces ingaan. Het is een zeer krachtige gelegenheid voor zowel de waarnemers als voor degenen die de directe ervaring meemaken op het materiële niveau van het bestaan.

Deze ervaring/belevenis wordt gezien als een geweldige kans voor iedereen die erbij betrokken is! Voor degenen van de andere kant die toekijken, zal de ervaring worden beschouwd als een triomfale overwinning voor alle betrokkenen, zowel gedesincarneerden als geïncarneerden. Want zoals je weet, wat er gebeurt voor één ziel gebeurt voor alle zielen, iedereen wint bij de ervaring. Veel zal gewonnen worden bij dit proces, voor alle betrokkenen. Elke schijnbare aardse catastrofe wordt vanuit het hogere perspectief gezien als een ervaring, die door elke ziel werd gekozen vanwege de intrinsieke waarde die deze met zich meebrengt. De hele mensheid moet begrijpen dat dit een tijd is van ongekende kansen, magisch potentieel en krachtige mogelijkheden die de Hemel op Aarde zullen brengen, iets waaraan allen gedurende vele levens hebben gewerkt om te bereiken.

De vele wezens uit de binnenrijken van de werkelijkheid blijven zich verzamelen, terwijl gebeurtenissen op en binnen de planeet zich blijven ontvouwen. Dit proces omvat ook de onzichtbare wezens die altijd een deel zijn geweest van het evolutionaire pad op deze planeet. Vele voor het menselijk oog onzichtbare wezens, die onophoudelijk hebben gewerkt om de planeet en haar bewoners tot dit stadium te brengen, hebben ook een aandeel in het ascensieproces. Terwijl de veranderingen plaatsvinden, zijn zij direct betrokken bij de vernieuwing van de planeet op elk niveau. Het is daarom belangrijk voor de mensheid om deze wezens te beschouwen met eerbied, diepe dankbaarheid en waardering voor hun rol en voor het deel uitmaken van alles wat er gebeurt.

Tot volgende maand …

Ik ben Hilarion